Studiu Coface: Insolvențele în România au scăzut în 2020, la un nivel minim în ultimii zece ani. Care sunt estimările specialiștilor pentru 2021

Studiu Coface: Insolvențele în România au scăzut în 2020, la un nivel minim în ultimii zece ani. Care sunt estimările specialiștilor pentru 2021
Numărul entităților din România intrate insolvență a depășit pragul de 5.000, în 2020, dar a fost în scădere față de anul anterior / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 18/02/2021, 17:05

În pofida pandemiei de COVID-19, numărul companiilor care au intrat în insolvență a scăzut în România cu o medie națională de 13% față de anul precedent, arată cel mai recent studiu Coface România. Potrivit specialiștilor, evoluția pozitivă este explicată prin eficiența măsurilor de sprijin din partea statului, dar perspectivele pentru 2021 la acest capitol sunt mai puțin optimiste.

În anul 2020 s-au deschis 5.564 proceduri noi de insolvență, cu 13% mai puține decât nivelul înregistrat în anul anterior, ajungând la un nivel minim din ultimii zece ani, arată cel mai recent studiu Coface România. Cel mai redus nivel înregistrat anterior a fost 2019, respectiv 6.384 de insolvențe, în scădere cu 22% față de 2018, conform raportului anual precedent al Coface România.

Anul 2020 a raportat minimele ultimului deceniu și la nivelul incidentelor de plată și raportului de regenerare în mediul de afaceri. „Toate aceste evoluții pozitive sunt excepționale, având în vedere că s-au înregistrat într-un an cu cea mai severă contracție economică din ultimul deceniu în contextul pandemiei Covid-19”, arată specialiștii Coface România.

Cele mai mici pierderi financiare din ultimii zece ani

Potrivit studiului Coface România, pierderile financiare cauzate de firmele insolvente în 2020 au fost aproape de 3 miliarde de lei, de cinci ori sub nivelul corespondent din 2015 și cel mai scăzut din ultimii zece ani. În anul anterior, 2019, pierderile erau evaluate la 4,6 miliarde de lei.

În același timp, numărul locurilor de muncă raportate de firmele insolvente pe parcursul anului 2020 este sub pragul de 20.000, pentru prima dată în ultimul deceniu. Mai mult, s-a remarcat o scădere graduală a companiilor insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 milioane de euro (medii și mari), doar 301 companii în 2020, față de 444 în 2019.

Studiul atată că, în 2020, s-au înregistrat doar 16 firme insolvente la fiecare 1.000 de companii cu venituri peste 1.000 EUR/lună (firme active). Astfel, România se apropie de media regională din perspectiva insolvențelor raportate la 1.000 de companii active, respectiv 11, după ce a condus în permanență acest top regional în ultimul deceniu.

Iancu Guda: „Un mix atipic și paradoxal”

„Anul trecut a înregistrat un mix atipic și paradoxal pentru mediul de afaceri. Măsurile privind distanțarea socială în contextul pandemiei Covid-19 au generat efecte negative importante în mediul de business. În ciuda acestui fapt, insolvențele au scăzut la minimul istoric și raportul regenerării mediului de afaceri arată cel mai bine, înregistrând cele mai puține întreruperi de activitate raportate la companiile nou înființate”, a declarat Iancu Guda, Services Director, Coface România.

Pe de o parte, explică Ianu Guda, această evoluție arată eficiența ridicată a măsurilor de sprijin, care trebuie migrate gradual de la subvenționare către stimulare prin investiții și facilitarea accesului la capital. „Pe de altă parte, cred că anul curent va aduce provocări suplimentare pentru revenirea pe creștere generalizată a companiilor, din cauza îndatorării adiționale, rostogolirii creditelor înghețate anul trecut și presiunilor salariale”, a explicat Iancu Guda, Services Director, Coface România.

Mediul de afaceri s-a aflat în 2020 în fața unei provocări fără precedent, măsurile de lockdown impuse pe fondul pandemiei de Covid-19 generând un blocaj economic brusc și o recesiune semnificativă. În ciuda acestor evoluții, intervenția amplă și rapidă prin scheme de sprijin a menținut nivelul lichidității în piață, astfel că insolvențele au scăzut la minimul ultimului deceniu, iar pierderile financiare ale companiilor insolvente au scăzut substanțial, a adăugat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.

Prognoza pentru anul curent este mai puțin optimistă. „Pentru anul 2021, însă, anticipăm o creştere a insolvenţelor indiferent de scenariul pe care îl aplicăm revenirii economice, atât ca efect de bază, dat fiind nivelul din 2020, dar și ca o consecință a faptului că, în pofida injectării de lichiditate, pierderile din anumite sectoare au fost reale și semnificative. Este important ca abordarea mediului de business față de risc să rămână una realistă și pragmatică”, a adăugat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.

Sectoarele cu cele mai multe insolvențe în 2020

Cele mai multe insolvențe deschise în anul 2020 au fost înregistrate în sectorul comerțului cu ridicata și distribuție (905), urmat de construcții (810) și comerțul cu amănuntul (807), transporturi (527) și hoteluri și restaurante/alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor (446).

Potrivit studiului Coface România, la analizarea numărului de insolvențe raportat la totalul firmelor active din sectorul respectiv se observă o serie de evoluții atipice. Cel mai afectat sector este cel al fabricării produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, care a înregistrat o rată a insolvențelor de 64 de companii la 1.000 de firme active, de patru ori peste media la nivel național.

Sectorul de construcții este în topul insolvențelor raportate la firmele active, deși înregistrează o creștere cu aproape 20% a volumului lucrărilor de construcții precum și a creditelor noi acordate populației pentru achiziționarea unei locuințe.

Distribuția teritorială a cazurilor de insolvență în anul 2020 nu a suferit modificări importante față de  2019. Dintre toate regiunile, se deosebește situația din București care înregistrează singura creștere a insolvențelor pe parcursul anului 2020, respectiv cu 9% față de anul anterior. La polul opus, cele mai mari scăderi sunt înregistrate în Sud-Vest (-30%) și Sud (-23%).

Mediul de afaceri tinde spre maturizare

Autorii studiului observă o situație foarte favorabilă pentru maturizarea mediului de afaceri, în 2020, față de 2019. Practic, raportul dintre companiile care și-au întrerupt activitatea și cele nou înființate a scăzut la doar 1,19, cel mai mic nivel din ultimul deceniu și de aproape două ori sub media înregistrată în perioada 2010-2020.

Numărul companiilor care și-au întrerupt activitatea în anul 2020 scade la aproape de 94.000, fiind pentru prima dată în ultimii zece ani sub pragul de 100.000 și înregistrând cea mai mare contracție din perioada analizată, respectiv 41%. În același timp, numărul companiilor SRL nou înmatriculate în anul 2020 a scăzut mai lent, înregistrând o contracție de 12%, conform studiului Coface România.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal